sâmbătă, decembrie 7, 2024
6.7 C
Ploiești
2.6 C
Sinaia
4.6 C
Câmpina

Cristian Tudor Popescu : Omul poate fi un monstru la orice vârstă

Must read

• Sf. Sinod al BOR a aplicat un principiu mai tare decât Biblia și învățăturile părinților fondatori ai creștinismului: alifie peste furuncul, nu bisturiu. E o regulă a Mafiei și partidelor, preluată de Godporație: mai presus de orice, să nu sufere daune imaginea ORGANIZAȚIEI în ochii publicului.

Așa s-a ajuns, în urma ședinței de pedepsire a lui Îpîs Teodosie, care n-a pățit nimic, să i se închidă gura lui Vasile Bănescu. Diagnosticele precise, în termeni de etică teologică, puse public vorbelor și faptelor lui Teodosie de către purtătorul de cuvânt al BOR, au fost considerate mai periculoase pentru Biserică decât idioțiile agresive debitate de preaînaltul și decât păcatul de SIMONIE (tranzacționarea funcțiilor ecleziastice), pedepsit cu excomunicarea.

Frapantă asemănarea de atitudine între Sf. Sinod și directoarea școlii „Titulescu”, o activistă PCR ofilită. A cărei primă și singură justificare pentru mușamalizarea oribilelor fapte de viol ale minorului asupra minorului a fost păzirea „prestigiului” școlii…

• Cinismul morbid, specific de secole aparatului rusesc de represiune asupra rușilor, a fost etalat în toată splendoarea de șeful spionilor ruși, Serghei Narâșkin. „Nu cred că a fost vreun plan special, dar, din păcate, oamenii au o particularitate: mai devreme sau mai târziu, viața lor se termină, ei mor. Navalnîi a murit de moarte naturală, da”, a declarat călăul fără să clipească. N-o să ghiciți în veci cum a sunat întrebarea la care a dat acest răspuns, pusă de o televiziune a Kremlinului: „A fost implicată vreo forță din Occident în moartea lui Navalnîi?”. „Desigur, e revoltător când în Occident se practică dansuri satanice în jurul sicriului lui Navalnîi”, a adăugat Narâșkin.

Același Narâșkin s-a pișat literalmente pe el, bâlbâindu-se patetic, când, în Consiliul de Securitate, Putin i-a atras atenția, zâmbind disprețuitor, că încă nu e cazul să fie de acord cu anexarea Republicilor Donețk și Lugansk de către Rusia, ci, deocamdată, cu recunoașterea independenței lor. „Dîa”, a mai fost în stare să articuleze gâtuit miștocarul morții.

• Destui dintre cei ce au urmărit emisiunea CAP la CAP, din 27 februarie a.c., n-au fost de acord cu afirmația mea „Există tineri care consideră «cool» comportamentul tinerei farfuze judecătoare care a intrat în sala procesului Pascu mestecând gumă și a întrebat dacă Sebastian Olariu, ucis împreună cu Roberta Dragomir de Pascu Vlad, se află în sală”. Mi s-a replicat „Nu există astfel de tineri!”. Da? Conform statisticilor oficiale, peste 16% dintre adolescenții din România au consumat droguri cel puțin o dată. În această țară sunt 1,2 milioane tineri care consumă, permanent sau ocazional, droguri. V-ați imaginat cum văd crimele și procesul lui Pascu Vlad acești îndrăgostiți de drog? Sau cei 4 juni care au agresat sexual o fată și au aruncat-o din autobuz?

• Procurorii au închis dosarul violului săvârșit de un copil de 11 ani asupra unuia de 8 în toaleta școlii „Nicolae Titulescu ” din București pe motiv că făptuitorul, având doar 11 ani, nu poate fi anchetat penal. Drept care, după un an, acesta a repetat violul, asupra aceluiași copil.
Egalitatea în fața legii, alterată de vârsta infractorului, mi se pare o prevedere legală greșită. Singurele criterii ar trebui să fie gravitatea faptei, circumstanțele producerii ei și antecedentele respectivului. Nu vârsta. Pentru viol, act violent premeditat, este irelevantă. Un minor care îl comite ar trebui să facă tot atâta pușcărie cât un adult violator, dar într-un penitenciar (nu școală de corecție) destinat exclusiv minorilor.

Un ins care are peste 60 de ani și o condamnare sub 10, beneficiază de reducerea la o treime a timpului minim de eliberare condiționată. De ce?! Un bătrân se presupune că este mai înțelept, mai chibzuit datorită vârstei, prin urmare, dacă comite, de pildă, o agresiune sexuală, fapta e cu atât mai gravă. Logic ar fi să-i fie mărită pedeapsa, nu micșorată. A, că se poate crea un regim de detenție adaptat condiției fizice și psihice a bătrânului, e corect. Deci, o închisoare pentru bătrâni.

• Omul poate fi un monstru la orice vârstă.

 

Cristian Tudor Popescu 

- Advertisement -spot_img

More articles

Lasă un răspuns

- Advertisement -spot_img

Latest article

Descoperă mai multe la Prahoveanul | Prahova

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura